Poezie: Mila de după prânz

o alta forma data de Gabi Macovei articolului meu din 3 octombrie.

Plouă, Doamne, fără dor
și poate nici asa nu mă întrebi daca îmi e mai bine fără soare.
Îmi torni la ploi pe umeri, pe frunte, în oasele ce mă dor
de simt cum tremur de bolile ascunse în ultimile ploi.
Și ura vântului o simt
de parca m-as naște din nou în valea lui Ezechiel,
de parcă ar trebui să fiu o moară de vânt
din care să răsară doar fapte vrednice de numele ce mi-l dai.
E toamnă,
mult prea toamnă pentru a înțelege diferența dintre acasă și acum.
Mă scutur de ploaie dar asta pentru o vreme
pentru că timpul e tot ce are furtuna asta de aici.
și cât aș vrea să mă întrebi dacă îmi plac ploile,
dacă te înțeleg și în melancolia asta cruntă,
dacă mi-am cântărit bine zilele de soare din anul acesta.
Și cât aș vrea să mai trag nădejde că mâine nesfârșitele ploi
se vor sfârși ca din ele să se nască o nouă primăvară,
ca din ele sa curgă binecuvântările pe care Tu nu uiți să le dai.
Plouă Doamne și nu se mai satură cerul să ne plângă…
(sau ar trebui să mă simt, Doamne, ca Ana Blandiana în Descântec de ploaie?)